21 - 29 mai 2016
București
BILETE ONLINE

LABORATORUL DE COMEDIE

  Povești urbane de prin Centrul Vechi
 
sâmbată 28 mai, ora 18.00

• Teatrul de Comedie, Sala Studio



WORKSHOP SUSȚINUT DE:
ANA-MARIA NISTOR



La început a fost ideea. De fapt, ideile, căci, pe măsură ce ne tot întâlneam, simțeam cum ne cuprinde importanța lucrului de făcut, în așa măsură încât Laboratorul era gata să devină un soi de NASA a Teatrului de Comedie. Dar, hazardul, să-i spunem, are legile lui, prin care serioasa socoteală de-acasă devine o comedie cu cel puțin trei răsturnări de gag. Și, după o gândire profundă, elaborare, imagine, promovare, iar gândire profundă, selecție bine calculată, iată-mă în fața numărului magic trei: 3 texte, 3 autori, fiecare cu experiență, se lucrează perfect!, bucurie, abia aștept!, șampanie, artificii, etc. Trei, Doamne, și toți trei: Radu, Mircea și iar Radu. În urechea stângă mi se șoptea o replică din „Twin Peaks”: „bufnițele nu sunt ce par a fi…” N-am ascultat.


Începutul și momentul declanșator

O piesă de teatru nu începe niciodată cu începutul. Ci exact în acel moment din istoria personajului când e gata să izbucnească marea criză. La fel și un workshop. Fiecare ține cu dinții de povestea sa (las’, că știu eu mai bine…), tu vorbești până cuvintele ți se sparg de pereți (ce prostie mai e și asta, auzi, „teatru e matematică”?!) și din doritul Prospero te trezești rapid Caliban. Respiri adânc și continui. Deconstrucție până la temelie. Tu nu vrei să miroasă a critică, dar vine un damf de opoziție care crește până la temperatura tăcerii penibile. Ar fi bun un moment de respiro, exact după regula structurii aristotelice. Încerci să faci o poantă. Atât de bună că și Comedia plânge. Jos, în Sala mare se repetă. Ei au text… Oare cum suna rugăciunea aia? Final de act. Cu suspans, așa cum se cere. Ne vedem joi.


Complicațiile acțiunii

„M-am mai gândit și n-ai dreptate, Ana. Eu vreau așa”; „Bine, dar…”; „Stai, să-ți spun”. „Nu-mi spune, arată! E mișto ideea, dar asta nu se scrie în caietul-program”. „O să vezi la final…”. „Păi aia e, vreau să văd. Acțiune, nu epică! Până atunci, nu-ți uita personajul în scenă”. „Lasă-mă, că știu eu mai bine”. Văd un ring. Văd două ringuri. Văd trei. Continuăm? Hai. Și iar: de ce vine? De ce iese din scenă? Când? Indicație de cod. Incident cauzal. Doar unul! Rescrie climax-ul, mai vreau o răsturnare surpriză la final, îmi place asta!, du-te la pagina 30 încă o dată, e bine monologul ei, tu ai umor, folosește-l, uf, încep să se limpezească apele. Aiurea… Apropo, să ne mai aducă apă, încă două, trei carafe. (De ce m-am băgat eu în asta? Îl sun pe Mâzgăreanu, îl sun pe Mihăiță și gata, plec!) „Stai, că ai dreptate, dar e tot cum spuneam eu”. „Bineînțeles”. „Mai vrei apă?” „Da, și tutun. Laboratorul tot pentru o țigară…” La Sala mare se repetă în draci. Adică, mișcare cu replici… dialoguri de-alea care au fost gândite și scrise. Vis! „Hai, că răzbim noi la lumină”.


Final cu virgulă

Mă amuză teribil clișeele rostite sforăitor, cu simț de răspundere. Iar unul din presă sună cam așa: „la data apariției acestui articol…” Ei, bine, la data apariției acestor rânduri, chiar avem trei texte! O poveste urbană despre efectele (binefăcătoare, cum altfel?!) ale fumatului și ultima noapte de dragoste vicioasă sărbătorită în Centrul Vechi. O istorie la fel de dâmbovițeană despre faceri și desfaceri de candidaturi politice, campanii electorale și alți monștri, ostoită frumos pe iubiri ratate. Și un basm trăznit, neașteptat și suculent, politically correct, despre… o să vedeți voi. Și tot la data apariției gazetei deja vor fi început repetițiile pentru spectacolul lectură. Desigur c-o să fie foarte bine! Cum altfel?... Iar eu, eu sper să mă fi transformat măcar în actul III din opozant în adjuvant. Nu ne-am împrietenit, dar câteva peripeții petrecute împreună pot duce povestea mai departe. O poveste cu structură dramatică, în care mecanica hazardului are reguli precise. Și surpriza asemenea. Și paradoxul. Pentru ca să vezi câtă frumusețe se desfășoară în lumea din spatele scenei, adică locul acela încărcat de magia cuvântului scris și rostit neîntâmplător. Mersi, băieți!





Ana-Maria Nistor


CONTACT:
Teatrul de Comedie

Mail: teatrul@comedie.ro
Sala Radu Beligan, Sala Studio: Strada Sf.Dumitru, nr.2, sector 3, București
Sala Nouă: Strada Sf.Vineri, nr.11, sector 3, București
Casa de bilete
Strada Sf.Dumitru nr.2
Telefon: 021 315 91 37